Checea de cumparat

De cumpărat în Checea

Adriana Gal, producător lavandă

Lavanda a fost mereu o pasiune pentru Adriana Gal. După nașterea fiului său, s-a gândit la o activitate care să-i permită un program flexibil, adaptat nevoilor sale pentru creșterea copilului, și care să-i aducă și un câștig financiar. Așa s-a născut ideea de a cultiva lavandă. Pentru că orice început are nevoie de îndrumare, a apelat la cunoștințele celor de la Fabrica de Mov, din Anina. Pe suprafața grădinei de 400 metri pătrați a cultivat soiurile Blue Scent și Silver Mist.
Soiul Blue Scent are o perioadă de înflorire de 3 săptămâni, în iulie. Când plantele sunt înflorite în proporție de 50 %, se poate face recoltarea în zile însorite, când uleiurile sunt în cantitate maximă.
Cultivarea lavandei cere timp și atenție, investiții în echipamente specializate ca separator de ulei esențial, distilator și alte accesori, valorificarea culturii fiind posibilă abia din anul al treilea.
Adriana Gal valorifică întreaga cultură realizând diferite produse din lavandă: uleiuri esențiale, săpunuri în a căror bază adaugă ulei esențial de lavandă și vitamine A, E, săculeți cu lavandă, buchete uscate de lavandă, sirop de lavandă folosit în topping-urile de înghețată sau unele preparate culinare.
Produsele le comercializează în târgul din localitatea Checea, pe bază de comandă, la solicitarea clienților. Pentru că de cele mai multe ori sunt oferite cadou, Adriana Gal a creat pachete personalizate.

Doboșan Ciprian Gabriel ÎI

În familia Doboș pasiunea pentru agricultură este împărtășită de toți membrii săi. Ciprian Doboș lucrează 3 hectare de pământ aflate în propietate și 1,5 hectare în arendă. Soția sa, când nu se află la școala din localitate, unde este profesoară de biologie, dedică timpul liber îngrijirii florilor sale în seră, cu o pasiune deosebită pentru mușcate și garofițe. Fiul lor, student la Universitatea Științele Vieții din Timișoara, este la fiecare final de săptămână în practică agricolă și zootehnică în gospodărie și în câmp.
Pe cele 4,5 hectare de pământ, Ciprian Doboș cultivă ceapă verde, usturoi, ceapă uscată, fasole, dovlecei, zucchinii, alături de culturile cerealiere de grâu și porumb. Pentru a-și comercializa legumele către cooperative locale, precum Cooperativa Agricolă Banat Fresh, sau către supermarketul Lidl, produsele sunt certificate conform standardelor GLOBALG.A.P. Acest lucru implică auditări periodice pentru testarea solului și a legumelor, pentru a se asigura conformitatea cu normele internaționale de comerț pentru toate produsele agricole.
Pentru o agricultură ecologică, Ciprian Doboș, utilizează gunoiul de grajd ca îngrășământ natural, contribuind astfel la reducerea impactului asupra mediului și la producerea de alimente sănătoase și de calitate.

Grosz Diana Mariana ÎI

Diana Grosz, după ce a absolvit Universitatea de Științe Agricole din Timișoara, împreună cu soțul său, au decis să se întoarcă în localitatea Checea și să lucreze pământul familiei. Pentru locuitorii din Checea, Diana Grosz este un om implicat, care-i sprijină și consiliază pe producătorii agricoli din poziția sa de Inspector Registru Agricol din cadrul Primăriei Checea. La rândul său, ca producător agricol, cunoaște provocările pe care le are domeniul agricol. A dezvoltat propria exploatație agricolă, folosind oportunitățile de finanțare oferite de programul Tânărul Fermier în 2016, prin care a achiziționat utilaje și a înființat culturi de legume. În prezent culturile sale acoperă o suprafață de 14 hectare din care 6 sunt dedicate legumelor: ceapă, usturoi, dovleci, zucchini, porumb zaharat, dovleac de copt și dovleac ornamental.
Utilajele achiziționate, tractor, utilaje specializate pentru linia de legume, met de erbicidat, cresc capacitatea de producție. Toate legumele sunt certificate conform standardelor GLOBALG.A.P. Se verifică astfel săptămânal, ca nivelul de pesticide să fie în limitele admise. O asfel de certificare permite comercializarea legumelor către operatorii economici, ca Lidl, sau Cooperativa Agricolă Banat Fresh.

Kiss Marius ÎI

Marius Kiss cultivă cereale și legume pe o suprafață totală de 4,5 hectare, dintre care 3 hectare sunt dedicate culturilor de porumb, grâu și orz. Tot în câmp cultivă roșii destinate pentru bulion, și cartofi.
Locuitorii din Checea îl descriu ca fiind un om harnic și modest, care s-a întors acasă după ani de muncă în Italia.
Timp de 6 ani, Marius Kiss a lucrat în Italia, lângă Pescara, în culturi de viță de vie și măslini.
A luat decizia de a reveni acasă alături de familia sa și a adus cu el cunoștințe și tehnici noi pentru eficientizarea procesului de cultivare, optimizarea sistemului de irigații și adaptarea unor soiuri de roșii cultivate de italieni, ca cel denumit Rio Grande, la condițiile climatice locale.
În solarii cultivă roșii extratimpurii pe o suprafață de 1000 de metri pătrați, soiuri hibride ca Gravitet F1, și frunze sau rădăcinoase ca pătrunjel, ceapă, morcovi.
Întreaga producție de legume reușește să o comercializeze către magazinele sătești, către persoane fizice din localitate și împrejurimi, pe bază de comandă. Pentru persoanele vârstice face livrare la domiciul acestora.
În 2017, Marius Kiss a beneficiat de finanțare prin programul Tânărul Fermier, cu ajutorul căreia și-a extins capacitatea de producție și recoltare, achiziționând utilaje agricole moderne.

S.C. Puiul de altădată SRL

Puiul de altădată a devenit cunoscut clienților din județele Timiș, Arad, ca brand ce promovează și comercializează carnea de pasăre, provenită de la găini crescute la sol și hrănite integral cu cereale : porumb, floarea -soarelui și soia.

Ing. Ovidiu Truică este crescătorul care și-a pus toată știința și experiența în dezvoltarea afacerii. Absolvent al Facultății de Inginerie Alimentară, Universitatea de Științele Vieții din Timișoara, cu un master în domeniul zootehnic, de Nutriție și bază furajeră, știe că o nutriție optimă este cea care combină în procentaje echilibrate resursa cerealieră, și că puiul nu trebuie sacrificat mai repede de 90 de zile.
Orice creștere forțată a păsarilor înseamnă o afectare gravă a calității și un prejudiciu adus sănătății consumatorilor. Perioada optimă de sacrificare a puilor de carne este între 90 și până la 120 de zile. Un pui ajunge să cântărească 2 kilograme la momentul sacrificării. Numărul maxim de păsări sacrificate o dată este de 130, reprezentând și capacitatea maximă de sacrificare.
Pentru respectarea acestei perioade de creștere, puii sunt ținuți și crescuți în serii separate, fiecare serie primind atenția cuvenită specifică etapei de creștere.

Rasele pe care le crește sunt cunoscute ca păsări de carne Cobb și Ross 308. Conformitatea calității și a securității alimentare este verificată și avizată de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș. Spațiile de producție și sacrificare corespund normelor igienico-sanitare și întreaga linie de producție -etapa de incubare, creștere, sacrificare, depozitarea frigorifică, ambalare și până la livrare sunt conforme standardelor DSVSA. Pentru a se păstra lanțul frigorific, carnea de pui este livrată cu mașina frigorifică. Termenul de valabilitate nu este mai mare de 5 zile, ambalat normal și ținut în condiții de temperatură între 0 și max. 40.
Puiul de altădată ajunge pe mesele clienților prin sistemul de livrare la domiciliu pe bază de comandă, sau este livrat către societăți comerciale: magazine, prăvălii, sau în sistem HORECA atât în județul Timiș, cât și Arad.

S.C. Cabinet Veterinar Dr. Andrei Iovan SRL

Dr. Andrei Iovan s-a mutat cu familia din Timișoara în comuna Checea pentru a deschide un cabinet veterinar și pentru a se bucura de frumusețea vieții la țară: aer curat, liniște, verde, și nu în ultimul rând pentru că a găsit o comunitate caldă, cu oameni așezați, muncitori, comunicativi și vecini de nădejde.
Cabinetul veterinar este o investiție cu fonduri europene la care s-a adăugat un efort financiar propriu. Dotat la cele mai înalte standarde medicale, cabinetul oferă servicii de medicină veterinară pentru animale de companie, câini și pisici. Serviciile medicale acoperă partea de chirurghie, hematologie, dermatologie, oftalmologie, stomatologie, ecografie, analize de laborator.
Analizele de laborator coroborate cu anestezia inhalatorie, optimizează timpul de evaluare și diagnosticare, iar rezultatul poate fi stabilit în 10-15 minute. Alte facilități oferite de către cabinetul veterinar sunt: spațiul de internare pe timp de zi și folosirea unui sistem digitalizat. Astfel, Fișa digitalizată a pacienților, un Registru de consultații electronic, eficientizează stabilirea zilelor de consultație pentru deparazitări, vaccinări sau altele specifice, și transmiterea acestora către clienți, în vederea prezentării la consult cu micii pacienți.
Dr. Andrei Iovan vede în cabinetul său pacienți de pe o rază de aproximativ 40 de km și răspunde urgențelor și în afara programului, fapt pentru care locuitorii din Checea, și nu numai, i-au oferit medicului timișorean un loc în comunitatea lor.

Hasky-Viva SRL - coafor

Salonul oferă servicii complete de coafor și înfrumusețare, inclusiv: tuns, spălat, coafat, vopsit și styling pentru diverse evenimente cum ar fi nunți, botezuri sau aniversări, toate personalizate pentru femei, bărbați și copii. Floarea Bugarschi este o prezență binecunoscută în comunitatea din Checea și nu numai, având dublă responsabilitate ca administrator al afacerii și coafeză a salonului. Ceea ce a început ca o pasiune pentru coafură s-a transformat într-o activitate part-time, iar acum își dedică weekend-urile salonului. Clienții beneficiază de servicii de înaltă calitate, realizate cu produse profesionale recunoscute din gamele Artego și BaByliss. În plus, salonul acceptă plăți atât în numerar, cât și cu cardul.

Hasky-Viva SRL - tâmplărie

Atelierul de tâmplărie este mai mult decât o afacere, este un spațiu de creație. Bugarschi Daniel practică tâmplăria de 15 ani. Este o pasiune în primul rând, un proces continuu de învățare și experiment în zona de concept artistic și design. Realizează produse artizanale, inclusiv mobilier pentru curte și terasă, mobilier de interior, obiecte de decor precum rame, suporturi de lumânări, ceasuri de perete, cutii de rezonanță, suporturi de flori, sau obiecte cu tematică religioasă, precum crucifixele. Pentru că fiecare esență de lemn are propria sa voce, dedică timp pentru cunoașterea îmbinării perfecte dintre esența lemnului și forma finală a obiectului. Piesele de mobilier pe care le realizează sunt piese statement, conferind interiorului o semnătură unică.
Produsele personalizate, realizate la cererea clienților, sunt livrate direct la domiciliul acestora. În efortul de a contribui la protejarea mediului înconjurător, atelierul reciclează lemnul provenit din diverse surse și îl reutilizează în creațiile sale.
Astfel, atelierul lui Daniel Bugarschi nu doar creează mobilier, ci definește un stil de viață, bazat pe echilibrul între funcționalitate și estetică.

Stan Ionel -producător agricol

Ionel Stan este o figură cunoscută în comunitatea din Checea, fiind fostul viceprimar care și-a dedicat timpul și energia administrației locale, dar și un producător agricol activ, împreună cu familia sa. Încă de la Revoluția din 1989, când mulți oameni au simțit nesiguranța sau chiar euforia și au decis să vândă pământul și să plece în Vest, Ionel Stan a avut o viziune diferită. El a înțeles că pământul rămâne cel mai valoros bun și a considerat că investiția în agricultură este cea mai promițătoare.

Ionel Stan se ocupă atât de cultivarea unor suprafețe mari de cereale, în cadrul unei societăți comerciale, cât și de o suprafață de 7 hectare de teren dedicată legumiculturii. Această suprafață include pentru anul în curs 4,5 hectare de ceapă, 0,5 hectare de usturoi și 2 hectare de cartofi. Legumele cultivate sunt comercializate către Facultatea de Agricultură din Timișoara, unde sunt furnizate pe bază de comandă, și către diverse societăți comerciale. Orice surplus nevândut este folosit ca bază furajeră.

Truică LM Ovidiu Marinel ÎI

Ovidiu Truică este producător agricol, un pasionat legumicultor, absolvent al Facultății de Inginerie Alimentară, Universitatea de Științele Vieții.
Cultivă legume pe suprafațe mai mari, în câmp, cât și pe suprafațe mai restrânse, în grădina. Pentru anul 2024 a culvitat 0,9 hectare de cartofi, 1, 55 hectare de ceapă, 1 hectar de mazăre.

Investește în semințe de calitate superioară pentru a asigura succesul culturilor. Semințele selecționate oferă rezistență la boli și dăunători, adaptabilitate la condițiile locale de creștere, și au potențialul de a produce recolte abundente și gustoase.

Pentru un sol fertil și o agricultură sustenabilă, ing. Ovidiu Truică folosește îngrăsământ natural, găinațul pe care îl colectează de la găinile sale, fiind și crescător de păsări.
Sursă bogată de nutrienți esențiali pentru plante, cum ar fi azotul, fosforul și potasiul, îngrăsământul natural oferă o creștere sănătoasă culturilor de legume. Acesta furnizează o gamă variată de substanțe organice care hrănesc solul și îmbunătățesc structura acestuia, facilitând astfel absorbția optimă a nutrienților de către plante.

Munca mecanizată o realizează cu utilaje agricole: met de ierbicidat, semănătoare, linie de recoltare ș.a. și ca sistem de irigare, aspersoare. Producția preconizată pentru anul 2024 este de 40 t la cultura de cartofi, 40 t la cultura de ceapă.

Produsele le comercializează în piețe, în localitățile din împrejurimi, pe bază de comandă către clienți finali: minimarket-uri din Timișoara, sau sătești.

Bechira Andrea PFA

Andreea Bechira cultivă în câmp o suprafață de 7 hectare cu cereale precum grâu și porumb furajer, dar și porumb dulce, o legumă apreciată de consumatori. Cu excepția etapei de recoltate, toate celelalte lucrări agricole, de la semănat și ierbicidare, la aplicarea tratamentelor, sunt realizate în regim propriu, ajutată bineînțeles de membrii familiei. Vremea joacă un rol crucial pentru culturile cerealiere. Experiențele anterioare au arătat că o vreme mai rece poate afecta grâul, producând fuzarioza, o boală care reduce atât cantitatea, cât și calitatea boabelor. În condiții favorabile, Andreea Bechira așteaptă o recoltă de 8 tone la hectar pentru cultura de grâu, 12 tone la hectar pentru cea de porumb. După recoltare, întreaga cantitate este comercializată către societatea comercială Ameropa.