Categorie

Adriana Gal, producător lavandă

ADRIANA GAL, producător lavandă

Lavanda a fost mereu o pasiune pentru Adriana Gal. După nașterea fiului său, s-a gândit la o activitate care să-i permită un program flexibil, adaptat nevoilor sale pentru creșterea copilului, și care să-i aducă și un câștig financiar. Așa s-a născut ideea de a cultiva lavandă. Pentru că orice început are nevoie de îndrumare, a apelat la cunoștințele celor de la Fabrica de Mov, din Anina. Pe suprafața grădinei de 400 metri pătrați a cultivat soiurile Blue Scent și Silver Mist.
Soiul Blue Scent are o perioadă de înflorire de 3 săptămâni, în iulie. Când plantele sunt înflorite în proporție de 50 %, se poate face recoltarea în zile însorite, când uleiurile sunt în cantitate maximă.
Cultivarea lavandei cere timp și atenție, investiții în echipamente specializate ca separator de ulei esențial, distilator și alte accesori, valorificarea culturii fiind posibilă abia din anul al treilea.
Adriana Gal valorifică întreaga cultură realizând diferite produse din lavandă: uleiuri esențiale, săpunuri în a căror bază adaugă ulei esențial de lavandă și vitamine A, E, săculeți cu lavandă, buchete uscate de lavandă, sirop de lavandă folosit în topping-urile de înghețată sau unele preparate culinare.
Produsele le comercializează în târgul din localitatea Checea, pe bază de comandă, la solicitarea clienților. Pentru că de cele mai multe ori sunt oferite cadou, Adriana Gal a creat pachete personalizate.

Adriana Gal, producător lavandă