Categorie

De vazut în Comloșu Mare

Biserica Romano-Catolică

A fost construită între anii 1867 – 1868, în stil gotic. Biserica poartă hramul Inima lui Isus și își primește credincioșii la fiecare două săptămâni, când preotul Attila Ando vine să slujească în Comloșu Mare, pentru că activitatea sa este dăruită mai multor parohii: la Tomnatic, Teremia Mare, Saravale ș.a. Doamna Iuliana Sava, îngrijește de mai bine de 30 de ani biserica în toate treburile administrative pentru că ea” îngrijește biserica și biserica o îngrijește pe ea”.
Biserica respectă elementele de arhitectură specifice stilului gotic, cu arcuri frânte, și bolta ogivală care se sprijină pe 8 coloane, împărțite egal de partea dreaptă și stângă a bisericii. Pe zidurile interioare, în sala bisericii se află 14 icoane din lemn, reprezentând Calea Crucii. În dreapta altarului este așezată Fântâna Botezului, cristelnița. Aceasta a fost donată de către familia maghiară Vogel, în anul 1869, a căror urmași aflați la Budapesta, continuă legătura lor spirituală cu biserica din Comloșul Mare. În 1896, prin grija ducesei Mileva de San Marco biserica a fost renovată capital în interior şi exterior. Actul său de donație este amintit și de vitraliul ferestrei centrale aflată în spatele altarului, pe care stă scris: ” Heac - Ecclesia impensis celsissimae ducissae -Mileva de San Marco, natae Nako -de -Nagy. Szt -Miklos anno 1896 ex integro -renovata -est.” (Această biserică a fost renovată complet în anul 1896 cu cheltuiala prealuminatei ducese Mileva de San Marco, născută Nako, de către Nagy Szent Miklós).
Liturghia se ține în două limbi, română și germană, și este acompaniată de cântecele la orga aflată în perfectă stare de fucționare. În turnul bisericii și-au făcut cuib mai multe bufnițe care vegheză timpul pe care cele trei ceasuri mecanice s-au oprit din a-l mai măsura.