De dormit în Lovrin
S.C. Tuși & Cris S.R.L.
Pensiunea La Tuși Lovrin
Pensiunea este situată în centrul comunei Lovrin, între Timișoara și Sânnicolau Mare, pe DN6, spre vama Cenad. Pensiunea "La Tusi" Lovrin oferă servicii de cazare în regim hotelier de 3 stele, având toate facilitățile necesare: WiFi gratuit și parcare privată gratuită cu o capacitate de 12 locuri. Locația dispune de o terasă cu vedere la grădină, apreciată de oaspeți.
Cele 11 camere, dintre care 9 în regim single și 2 în regim double, sunt dotate cu TV, mini-frigider și aer condiționat. Fiecare cameră are baie privată cu duș.
Pensiunea dispune și de o cafenea, unde se pot savura diferite specialități de cafea, înghețată și băuturi, atât în interior, cât și pe terasă. Pensiunea "La Tusi" reprezintă un punct nodal pentru cei care călătoresc spre Arad, aflat la 60 de km, către Serbia, la Kikinda, la 20 km, sau spre Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara, situat la 60 km.
Card, cash sau cu vouchere de vacanță, oaspeții sunt așteptați la Lovrin, unde se pot bucura de cea mai importantă atracție turistică a localității -Ștrandul termal.
Ștrandul termal Lovrin se află la 5 minute de pensiune. Apa termală de la Lovrin, total mineralizată, este sulfuroasă, bicarbonatată, clorurată, bromurată, sodică și hipotonă, fiind recomandată mai ales pentru reumatismul degenerativ și cel articular. Apa de la Lovrin nu conține agenți chimici, factori agresivi sau efecte secundare, iar cura de apă termală poate fi urmată de toți doritorii, indiferent de vârstă. Băile sunt recomandate în special pentru tratarea unor afecțiuni cronice, în cazul cărora tratamentul medicamentos este insuficient sau greu tolerat.





























