De donat în Pesac
Asociația Casa Buna Mică
Asociația „Casa Bună Mică” din Peac este o organizație dedicată sprijinirii copiilor din medii vulnerabile. Aceasta are ca obiectiv principal reducerea abandonului școlar și îmbunătățirea calității vieții copiilor prin oferirea de resurse educaționale, alimentație sănătoasă și asistență medicală. Activitățile asociației se concentrează pe implicarea voluntarilor care își dedică timpul și cunoștințele pentru a ajuta copiii să dezvolte abilități necesare în viața lor profesională și personală.
În cadrul proiectelor sale, „Casa Bună Mică” a organizat sesiuni de educație, ateliere de lucru și distribuții de alimente, beneficiind de sprijinul unor fundații importante, cum ar fi Fundația Comunitară, filiala Timișoara. Dintre ultimele proiecte implementate sunt ” Bici autentic”, sau ” Prima dată la mare”, finanțat de asociație din surse proprii, pentru copiii din localitatea Pesac; ” Tradiții culinare de la binica”, finanțat de Fundația Nouă ne pasă, prin care copii și adulți au gătit împreună după rețete tradiționale.
Prin inițiativele sale, asociația își propune nu doar să ofere ajutor pe termen scurt, ci și să creeze oportunități pe termen lung pentru copii, îmbunătățind astfel perspectivele acestora în viitor. Aceasta dovedește un angajament constant față de comunitate și față de nevoile copiilor care se confruntă cu diverse dificultăți în viața de zi cu zi. Acasă la Buna Mică este un loc deosebit, un loc cu suflet, pe care îl îngrijesc cu drag membrii asociației și președinta acesteia, Margareta Maties.
Cei care doresc să sprijine proiectele Asociației ”Casa Buna Mică” o pot contacta la numărul de telefon 0762 190 553, sau pe adresa de mail casa.bunamica@gmail.com



























