Categorie

De vazut în Teremia Mare

Muzeul Pompierilor

Muzeul este adăpostit în Clădirea pompierilor și expune obiecte care au aparținut Formației de pompieri, înființată în 1905. Deși obiectele din colecție nu sunt clasificate, acestea spun istoria extraordinară a mai multor generații de pompieri: piese de vestimentație, uniforme, căști de protecție, sau echipamentul folosit în lupta cu focul : furtune, sau ” mașina de pompieri” de la începutul secolului al XIX-lea, reprezentată de o căruță care era trasă de cai echipată cu rezervoare de apă, pompe și furtunuri pentru combaterea incendiilor. Alături de acestea sunt și diferite disticții primite de-alungul timpului de către formația de pompieri pentru implicare și curaj, de la cupe, trofee, sau însemne heraldice, ca Stindarul Formației de la 1930. O colecție de fotografii alb negru este expusă pe cele nivele ale clădirii. Fotografiile ilustrează membrii Formației de pompieri din generații diferite și totodată sunt și adevărate genealogii. Familia Alda este un astfel de exemplu Alda Teaodor, este bunicul pompier, Alda Daniel -fiul, și Bradea Paula (fostă Alda). Prin grija unor pompieri dedicați, precum Savin Costel, colecția muzeului a fost conservată și îmbogățită.