De cumparat în Voiteg
Daniel Ioan Covaci
Pasionat de lemn încă de tânăr, Daniel Covaci a urmat cursurile Școlii profesionale de tâmplărie din Deta, unde a deprins secretele prelucrării lemnului. Drumurile l-au purtat în diferite țări din Europa, unde a avut ocazia să lucreze cu diferite feluri de lemn și să facă adevărate opere de artă din punțile de tec ale mega-yachturilor. S-a întors acasă și a realizat diferite lucrări de restructurare și continuă să o facă. Spune că îi place tot timpul să salveze bucățile de lemn rămase de la lucrările mari, astfel încât, în atelierul său din Voiteg poți vedea peste tot obiecte din lemn realizate din astfel de piese. Realizează pe comandă diferite lucrări, inclusiv pentru locuințe și gospodării.






Scherer Siegfried
În familia lui Scherer Siegfried au fost albine de când se știe. Încă din anii 80, părinții îngrijeau 60-70 de familii, iar el, ca și copil, i-a ajutat la munca de la stupină. La rândul său, acesta și-a cumpărat cinci familii de albine de la un profesor din Șemlac și a încercat să aibă grijă de ele cât mai bine cu putință în perioada în care era angajat la o multinațională din Timișoara. Și-a crescut numărul de stupi la 40 și a renunțat la munca în fabrică din dorința de a-și schimba viața. În prezent produce miere de rapiță, salcâm, tei, polifloră, cireș sălbatic sau păducel, în funcție de anotimp, și o vinde în păiețele volante din județ.



















