De donat în Săcălaz
Asociația Culturală ”Armonia”
- 0725 204 329
- Săcălaz, nr.132, cod 307370, județul Timiș
- L, M, MI, J, V -10:00 -12:00
- Asociația Culturală ”Armonia”
Înființată în anul 2009, Asociația Culturală Armonia este păstrătoarea și promotoarea zestrei culturale a localității Săcălaz. Inspirați de efervescența culturală a localității Uzdin din Serbia, în cadrul unei vizite, un grup de oameni inimoși din Săcălaz au pus bazele Asociației Culturale Armonia. Printre aceștia se numără scriitorul Ghiță Blejușcă, președintele Asociației, Liviu Vasiu, Ștefan Tomoiagă, coautorul monografiei Săcălazului, Iacob Rachici și alți membri.
În cei peste 10 ani de activitate, Asociația Armonia a organizat o serie de evenimente culturale care valorifică istoria locală: Zilele Săcălazului, sărbătoare inițiată de Ghiță Blejușcă și Ștefan Tomoiagă; Festivalul Răchiei, a cărui primă ediție a avut loc în 2010; înființarea grupului vocal bărbătesc „Armonia”, care a participat alături de corul feminin „Săcălăzeana” la Festivalul de Colinde de la Săcălaz; Simpozionul Publiciștilor Presei Rurale din Banatul Istoric (2010); „Armonia la aniversarea a 250 de ani de la sosirea săcălăzenilor în 1767, la Torac, Serbia” (9 septembrie 2017); „În veci de veci Fi lăudat” la Biserica Ortodoxă din Torac, Serbia (decembrie 2016); Festivalul Vinului și al Plăcintelor (2019), și multe altele.
Săcălazul este înfrățit cu localitatea Torac din Serbia, deoarece cele două împart o istorie comună. Astfel, multe dintre evenimentele organizate de Asociația Culturală Armonia au loc în Torac, unde trăiesc urmașii românilor strămutați din Săcălaz în anul 1767.
Unul dintre obiectivele principale ale membrilor Asociației este să obțină un spațiu destinat exclusiv unui muzeu. De-a lungul timpului, Asociația Armonia a adunat obiecte de colecție, manuscrise și documente, toate de mare importanță și valoare pentru istoria Săcălazului și a comunității locale.
Tomoiagă Ștefan și Ghiță Blejușcă
- 0731330181
- Săcălaz, strada a III a, nr. 213, cod poștal 307270
- L, M, MI, J, V -10:00 -12:00
- Gheorghe Belușcă
„Au lăsat pruni, cimitir, tot… și au plecat”, așa descrie scriitorul Ghiță Blejușcă acel moment din 1767, când românii din Săcălaz au fost strămutați în Torac, Serbia. O parte dintre locuitorii Săcălazului de atunci au format Toracul Mare, iar cei din Frumușeni, județul Arad, au format Toracul Mic. Cele două localități s-au unit în ceea ce este și astăzi localitatea Torac, Serbia.
Despre aceste legături de sânge, despre diversitate și înfrățire, despre continuitate și renaștere, despre schimbări demografice și etnicitate, au scris Ghiță Blejușcă și Ștefan Tomoiagă, autorii monografiei Săcălaz. Timp și istorie. Prima ediție a fost publicată în anul 2009, cu ocazia primei ediții a Zilelor Săcălazului. Au urmat alte trei ediții revizuite.
Documentarea pentru monografia Săcălazului a fost o incursiune în timp: de la studiul manuscriselor descoperite în biserica ortodoxă, la scrierea preotului Tiberiu Mărgineanțu, intitulată „Scurt istoric al satului Săcălaz”, toate acestea constituind puncte de plecare pentru ceea ce avea să fie monografia comunei Săcălaz. Coautorii acestei lucrări prețioase, prieteni de-o viață, scriitori și inițiatori ai mai multor proiecte editoriale, cum ar fi Foaia Săcălazului, cu apariție lunară din octombrie 1995, sunt păstrătorii unui fond documentar valoros, pe care îl pun la dispoziția tuturor celor interesați de patrimoniul cultural și istoria Săcălazului.